Boc ameninţă cu sancţiuni dure pentru munca la negru. Ce efecte va avea noul Cod al Muncii

Boc ameninţă cu sancţiuni dure pentru munca la negru. Ce efecte va avea noul Cod al Muncii Foto: Octav Ganea

Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, marţi, că vor fi aplicate sancţiuni dure pentru munca la negru, avertizându-i pe cei care folosesc salariaţi fără forme legale să le încheie contracte de muncă, pentru că noua legislaţie prevede amenzi mult mai mari şi sancţiuni penale.

Potrivit Mediafax, Emil Boc s-a întâlnit, la Ministerul Muncii, cu ministrul Internelor Traian Igaş şi cu conducerea Inspecţiei Muncii, pentru a discuta măsurile ce vor fi luate pentru combaterea muncii la negru.

Plan de combatere a muncii la negru

La finalul întâlnirii, ministrul interimar al Muncii a spus că este nevoie, la fel ca şi în cazul evaziunii fiscale, de o colaborare între autorităţi cu competenţe în domeniu. El a precizat că "planul complet şi complex" de combatere a muncii la negru va fi făcut prin aşezarea la aceeaşi masă a reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, Gărzii Financiare, Ministerului de Interne, inclusiv Jandarmeriei. El i-a atenţionat pe angajatorii care folosesc "forme nelegale" să încheie contracte de muncă, precizând că amenzile au crescut de patru ori în noua legislaţie faţă de cele prevăzute în vechiul Cod al Muncii. "Atrag atenţia ferm celor care încă utilizează forme nelegale cu privire la salariaţi să încheie contracte de muncă. Noul Cod al Muncii prevede sancţiuni pecuniare de patru ori mai mari ca vechiul act, dar şi sancţiuni penale", a spus ministrul interimar al Muncii.

CITEŞTE MAI DEPARTE PE www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa