Hunedoreanul
 

FRF a decis: cluburile pot reduce salariile jucătorilor cu 50%

21 decembrie 2009
FRF a decis: cluburile pot reduce salariile jucătorilor cu 50%

Criza economică mondială face ravagii în Liga lui Mitică. FRF ia măsuri drastice, chiar înaintea alegerilor generale din ianuarie. Federaţia lui Mircea Sandu a hotărât ca echipele din Liga 1 să poată reduce unilateral cu până la 50 la sută salariile jucătorilor.

"La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord să asocieze criza economică, ce se manifesta la nivel naţional şi mondial, cu situaţia de forţă majoră. În atare condiţii, s-a decis ca toate cluburile din România, indiferent de nivelul la care activează, să aibă posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucătorilor cu cel mult 50 la sută, pentru o perioadă maximă de un an (21 decembrie 2009 - 21 decembrie 2010)", se arată pe site-ul oficial al FRF. (www.prosport.ro)

Cuvinte Cheie: fr, decizie, reducere, salarii, jucători, cluburi
COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI