Peste 860 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea de Sărbătorile Pascale în judeţul Hunedoara

Peste 860 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea de Sărbătorile Pascale în judeţul Hunedoara

Peste 860 de poliţişti şi jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi de prevenire a faptelor antisociale la manifestările organizate cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, dar şi în staţiunile montane din zonele masivelor Retezat şi Parâng, în judeţul Hunedoara.


Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, peste 500 de poliţişti vor putea fi văzuţi în locurile aglomerate sau la acţiunile cu participarea unui public numeros, în gări, pieţe, târguri, în trenurile de călători sau în alte mijloace de transport în comun, în vederea prevenirii tâlhăriilor sau a furturilor. Poliţiştii vor verifica şi activităţile de comercializare a produselor de origine animală, împreună cu inspectorii desemnaţi de instituţiile abilitate ale statului.


Agenţii Poliţiei Rutiere vor putea fi întâlniţi pe principalele artere de circulaţie, inclusiv pe cele care duc spre zonele turistice sau lăcaşurilor de cult, pentru fluidizarea traficului şi combaterea accidentelor de circulaţie, a precizat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu.


Alţi 360 de jandarmi hunedoreni vor asigura ordinea publică în noaptea de Înviere, în preajma a 14 biserici din Deva, Hunedoara, Petroşani, dar şi în alte localităţi ale judeţului, precum şi în apropierea mănăstirilor Prislop, Crişan, Colţ şi schitului Straja, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara.


Jandarmii vor fi prezenţi la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii' de vineri, 22 aprilie, pe drumul dintre Lupeni şi staţiunea montană Straja, dar şi la marşurile religioase ce vor fi organizate la Deva, pe 24 aprilie, şi Hunedoara, pe 25 aprilie, de comunitatea neo-protestantă.


Jandarmii montani vor putea fi întâlniţi în staţiunile Straja şi Parâng, unde se aşteaptă să vină mai mulţi turişti în minivacanţa de Paşti. Ca măsură de prevenire, turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe traseele montane fără un echipament adecvat iar dacă întâmpină probleme sunt rugaţi să ceară sprijin jandarmilor montani şi salvamontiştilor la numărul de urgenţă 112. (sursa Agerpres)

 

 

Versiune mobil | completa