Un fost ofiţer de poliţie din Petroşani, condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost ofiţer de poliţie din Petroşani, condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost ofiţer de poliţie din Petroşani a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, bărbatul fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita angajarea unui tânăr în Poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, vineri, că instanţa a decis, joi, condamnarea lui Daniel Liciu, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Petroşani, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Muntean a spus că instanţa a dispus, totodată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de trei ani şi şase luni.

"Instanţa de fond a dispus, de asemenea, restituirea sumelor indisponibilizate de 10.000 de lei şi 3.500 de euro către persoana vătămată B.I. Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare", a afirmat Muntean.

Ofiţerul de poliţie judiciară Daniel Liciu din cadrul IPJ Hunedoara, Poliţia municipiului Petroşani, a fost reţinut, la mijlocul lunii martie, de către procurorii DNA, care îl acuzau că a pretins şi primit mită de 10.000 de lei şi 3.500 de euro pentru a ajuta o persoană să promoveze concursul de încadrare în poliţie.

Potrivit Mediafax, anchetatorii au stabilit că, în aprilie 2009, Daniel Liciu a pretins şi a primit de la un denunţător 10.000 de lei şi 3.500 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul IPJ Hunedoara şi din Inspectoratul General al Poliţiei Române prin intermediul cărora va facilita promovarea concursului privind încadrarea directă în cadrul poliţiei a fiului denunţătorului pe un post de agent de poliţie.

Acesta din urmă nu a mai fost angajat deoarece reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au suspendat organizarea acestui concurs.

Daniel Liciu a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, fiind prezentat ulterior Curţii de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile, care a decis însă cercetarea acestuia în stare de libertate şi a primit interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile.

În acest dosar procurorii au efectuat acte de urmărire penală şi faţă de o altă persoană.

La sfârşitul lunii martie, Daniel Liciu şi-a depus demisia.

El a fost trimis în judecată, la începutul lunii aprilie, de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă.

 

 

Versiune mobil | completa